Auzim în ultima vreme vorbindu-se din ce în ce mai mult despre mediere. Articolul nostru departe de a fi unul științific, își propune să fie un mic demers în a explica ce reprezintă medierea, care sunt avantajele sau dezavantajele acesteia.
Este necesar să pornim de la faptul că începând cu anul 2006 în legislația românească a fost instituit un nou mod de soluționare a conflictelor existente între diferite categorii de persoane, respectiv soluționarea unui conflict pe calea medierii.
Medierea este așadar o instituție nouă introdusă în societatea românească. Ea reprezintă, în linii mari, o modalitate decentă în primul rând, de rezolvare voluntară, pe cale amiabilă, a unui conflict ivit între două sau mai multe persoane. În plus, în urma parcurgerii unei astfel de căi de rezolvare a unui conflict, părțile pot păstra între ele relațiile personale nealterate.
Spunem că este o metodă voluntară deoarece decizia de a apela la mediere aparține persoanelor implicate astfel încât, acestea pot opta ca evenimentele și acțiunile viitoare să fie acelea pe care le aleg prin voința proprie și nu cele dictate de un factor extern (cum ar fi instanța de judecată). Deciziile de soluționare a conflictului sunt hotărâte chiar de către persoanele implicate. O astfel de decizie împacă toate părțile aflate în conflict, pentru că nimeni, în afara părților, nu cunoaște mai bine problemele sau situația, interesele și dorințele reale. Numai părțile cunosc în detaliu istoricul care a generat starea la care s-a ajuns, și astfel sunt în postura firească de a genera cele mai durabile și acceptabile soluții de a scoate o relație din impas. Părțile sunt cele care cunosc limitele în care pot ceda sau accepta astfel încât soluția găsită să se suprapună intereselor lor.
Instituțiile publice- cum ar fi instanța de judecată- chemate să gestioneze și să soluționeze situațiile conflictuale, au acces doar la o imagine restrânsă a conflictului determinată de natura situației (de exemplu, judecătorul vede doar documentele depuse în dosar: contracte, facturi, declarații). Aceste organisme statale sunt lipsite de imaginea generală a conflictului și, mai ales, sunt private de a lua contact cu latura umană din spatele acestei situații conflictuale la care s-a ajuns.
Maniera prin care aceste instituții soluționează conflictele este una de natură obiectivă.
Pe de o parte, pentru că acesta este cadrul legal în care le este permis să opereze, dar mai există și un factor subiectiv, din cauza faptului că sistemul a depășit gradul normal de încărcare al instituțiilor publice și s-a ajuns la o suprasaturare a personalului care activează în acestea. Astfel, este posibil ca un judecător să aibă într-o zi o ședință de judecată cu peste 60 de dosare, iar fiecare dosar să reprezinte o situație dificilă, complexă, care să necesite multe resurse din partea acestuia precum și administrarea de multe probe.
În acest caz, fiecare dintre noi dorim ca problema noastră să fie tratată cu mai multă atenție. Scriind acest articol consider că este necesar să menționez faptul că am ca și profesie de bază cea de avocat și nu de puține ori am văzut persoane care apelează la instituția justiției pentru rezolvarea unui conflict, care să plece din sala de judecată supărate și nemulțumite de faptul că nu au fost lăsate să vorbească despre problema lor atât cât și-ar dori. Pe de altă parte, într-o simplă încăpere de cele mai multe ori au loc două ședințe de judecată (o ședință “de dimineața” și o ședință începând cu orele 12 )cu număr extraordinar de mare de dosare iar judecătorul dorește să obțină cât mai multe informații corecte într-un timp foarte scurt.
De aici pleacă, poate, dezamăgirile ambelor părți, a justițiabilului pe de o parte că el consideră că problema sa este cea mai importantă și a judecătorului pe cealaltă parte care încearcă presat de timp să afle adevărul care se ascunde în spatele conflictului, să reușească să îl încadreze într-o normă juridică iar apoi să pronunțe o hotărâre care să nu conțină nicio greșeală. Dar în acest articol nu ne-am propus să discutăm neajunsurile sistemului juridic românesc, dar poate prin demersul nostru de a explica sensul medierii și de a convinge persoanele de avantajele acesteia să contribuim măcar un pic la degrevarea ședințelor de judecată și prin aceasta inclusiv actul de justiție să fie îmbunatățit.
Sperând că măcar pentru un minut, în cazul în care în viața dumneavăastră există un conflict, să vă gandiți de două ori la modalitatea aleasă pentru rezolvarea conflictului, continuăm să explicăm avantajele acestei noi instituții.
Astfel, așa cum am arătat și puțin mai înainte, o decizie a unei instanțe nu coincide cu așteptările părților și nu satisface interesele acestora. Fără să mai amintim și de faptul că, de regulă, soluțiile în instanță se tranșează doar în favoarea uneia dintre părți.
În plus, dacă ședința de judecată este deschisă publicului larg, în antiteză, ședința de mediere are o latură strict confidențială, la ea putând fi prezente doar părțile implicate și dacă este cazul persoanele indicate de către acestea.
Întreaga organizare a ședinței de mediere aparține părților, acestea pot alege ziua, ora, locul de desfășurare, durata ședinței. Sala în care are loc medierea este primitoare, confortabilă, în timp ce în sala de judecată domnește formalismul, procedurile sunt stricte, se încearcă a păstra liniștea.
Medierea oferă părților șansa de a-și asuma responsabilitatea rezolvării disputelor și de a menține controlul asupra deciziilor care le afectează viața.
Ca orice lucru, medierea prezință și anumite dezavantaje astfel, dacă în instanță soluția se pronunță indiferent dacă ambele părți sunt prezente sau nu, în cadrul medierii prezența părților este decisivă, fără acestea nu poate avea loc medierea. Acordul de mediere nu este obligatoriu, acordul având particularitatea de înscris sub semnătură privată, dar tot părțile îl pot supune deciziei unei instanțe de judecată printr-o procedură foarte simplă.
Spre final, trebuie amintit faptul că pot fi soluționate pe calea medierii majoritatea conflictelor respectiv conflictele privind grănițuirea, revendicarea, continuarea căsătoriei, împărțirea bunurilor mobile și imobile, comunicarea dintre soți, părinți, copii, exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor, stabilirea domiciliului copiilor, educația copiilor, comunicarea între diverși membri ai familiei, plata datoriilor, testamente, îngrijirea persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu afecțiuni majore, pensia, în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.
Mai nou, în condițiile Noului Cod de Procedură Civilă, în unele cazuri, înainte de a depune o acțiune în instanță, este obligatorie apelarea la serviciile unui specialist în mediere.
Precizăm faptul că acest aspect, deși pare un impediment în rezolvarea unui conflict, așa cum am arătat asigură accesul la o procedură rapidă, flexibilă, cu un grad mare de confidențialitate și cu participarea directă a părților.
Sperăm că măcar pentru un moment să vă gândiți, în cazul în care, în viața dumneavoastră apare un conflict, dacă apelarea imediată la o instanță de judecată rezolvă sau nu într-o modalitate rezonabilă supărarea dvs.
