Ce este programul de vizita?

Așa cum este cunoscut în limbajul curent, programul de vizita, este un drept prevazut de Codul Civil pe care il are parintele care nu locuieste cu copilul minor

Una dintre cele mai mari provocari in cazul separarii unui cuplu o reprezinta legaturile ulterioare cu copiii minori. Am intalnit diverse situatii in care parintele la care copilul are stabilit domiciliu, de regula mama, nu mai permite accesul celuilalt parinte. Din start vreau sa va spun ca legea din Romania si din cate am observat din toate tarile, da drepturi egale ambilor parinti, motivat in primul rand de faptul ca este in interesul copilului sa aiba legaturi cu acestia.

Poate  ca nu intamplator ati ajuns sa cititi acest articol, in cazul in care va aflati in una dintre aceste conjucturi, inainte de a lua o decizie este bine sa consultati un avocat specializat.

Ca principiu, este spre binele tuturor, adica atat a parintilor cat si a copilului sau copiilor, ca aceasta imprejurare sa fie rezolvata pe cale amiabila.

In continuare, pe scurt, ne vom opri la modalitatea legala prin care se rezolva aceasta situatie in cazul in care parintii nu se pun singuri de acord.

Cand sotii care divorteaza au copii minori, instanta este chemata sa se pronunțe, la cerere, asupra dreptului parintelui separat de copil de a avea legaturi personale cu acesta.

Așa cum este cunoscut în limbajul curent, programul de vizita, este un drept prevazut de Codul Civil pe care il are parintele care nu locuieste cu copilul minor, drept ce poate fi realizat prin buna intelegere intre parinti sau prin interventia instantei de tutela, care va decide tinand cont, in special, de interesul superior al copilului.

Atunci cand se stabileste un program de vizita, parintii sau instanta, trebuie sa se ghideze dupa o serie de aspecte precum: varsta minorului, nevoia de stabilitate a minorului, distanta dintre domiciliile parintilor, relatia pe care minorul a avut-o de-a lungul timpului cu parintele nerezident, circumstantele personale ale parintelui nerezident (alcoolic, consumator de substante interzise, persoana violenta) ori relatiile dintre parinti (intelegere si colaborare sau opusul).

Tinand cont de aceste detalii, programul de vizita poate capata diferite forme, cum ar fi:

- program de vizita standard (care se aplica in majoritatea cazurilor);

- program de vizita restrans (cu caracter progresiv, putand fi modificat atunci cand parintele nerezident isi imbunatateste circumstantele personale);

- program de vizita extins (daca relatia dintre minor si parintele nerezident este deosebit de apropiata, iar o distantare indelungata in timp ar afecta interesul superior al copilului)

- program de vizita alternativ (care poate fi o solutie buna atunci cand este vorba despre un minor adolescent ce se poate deplasa cu usurinta intre domiciliile parintilor).

Un ultim aspect de care trebuie sa tineti cont este acela ca, programul de vizita poate fi modificat odata cu trecerea timpului si schimbarea situatiilor, motiv pentru care nu trebuie sa fiti foarte inversunati atunci cand va raportati la acest drept, de altfel, fiind extrem important ca totul sa se realizeze cu intelegere si acordand prioritate nevoilor minorului.

Consultarea unui specialist in domeniul legal iti poate facilita demersul in vederea obtinererii unui program de vizita si poate contribui la o mai buna protejare a acestui drept.