Circulația în țările UE este permisă cățeilor, pisicilor și dihorilor. Aceste animăluțe pot însoți stăpânul, dacă:
- a fost microcipat (în conformitate cu cerințele tehnice din anexa la Regulamentul UE privind circulația animalelor de companie) sau are un tatuaj lizibil în mod clar dacă este aplicat înainte de 3 iulie 2011
- a fost vaccinat împotriva rabiei
- a fost tratat împotriva teniei Echinococcus multilocularis, dacă zona de destinație nu este afectată de tenie (Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia și Irlanda de Nord)
- deține fie un pașaport european pentru animale de companie, atunci când călătorește dintr-o țară din UE sau Irlanda de Nord în altă țară din UE sau Irlanda de Nord, fie un certificat UE privind sănătatea animalelor, atunci când călătorește dintr-o țară terță.
Asa cum am mentionat, aceste reguli se aplica pentru catei, pisici si dihori, pentru orice alt animălut trebuie cercetată legislația specifică.