De ce am ales profesia de avocat?

Profesia de avocat este pentru mine singura profesie care mi se potrivește din toate
punctele de vedere. Acest lucru l-am aflat, bineînțeles, după ce am practicat în domeniul juridic
ca și avocat. Dar cum mi-am ales această profesie, care au fost considerentele care m-au făcut să
iau această decizie?


În primul rând, avocatul este persoana care discută cu oamenii ce se află în situații de cele
mai multe ori neplăcute, având nevoie de ajutorul unui profesionist. Mereu mi-a plăcut să ofer
celorlalți sfatul meu, însă acum, profesia de avocat îmi îngăduie să-i ajut pe ceilalți într-un mod
corespunzător, având cunoștințele necesare. În această profesie ajungi să dezvolți o relație
profundă cu clientul, devenind confidentul acestuia. Din această poziție poți învăța foarte multe
lucruri precum modul de gândire al oamenilor și ideile pe care le au.


Interesant este faptul că fiecare client va veni cu o problemă unică și personalizată.
Astfel, ca avocat, provocările vor fi la ordinea zilei. Acest lucru m-a făcut să-mi doresc alegerea
profesiei de avocat, întrucât nu sunt o persoană căreia să-i placă monotonia, ci îmi plac
schimbările și situațiile neprevăzute.


De asemenea, ca avocat ai libertatea de a alege cum să-ți exerciți profesia. Poți să-ți alegi
singur echipa sau poți opta pentru a lucra individual. Pentru mine, faptul că pot să decid cum să-
mi exercit profesia, a fost un factor foarte important, deoarece sunt o persoană care lucrează mai
bine într-o echipă, fiecare având atribuțiile sale bine definite.


În final, independența profesiei de avocat m-a determinat să-mi aleg aceastaă cale
profesională, deoarece îmi pot asuma ca viața altora să depindă de mine, însă nu îmi doresc ca eu
să fiu sub conducerea și autoritatea altora, fiind o fire ce are nevoie de libertate.